Newsflash

Rezultate căutare « studiu national »


Sistem naţional dedicat ortopediei pediatrice

de Dr. Mariana MINEA - oct. 3, 2013

În perioada 3–5 octombrie, Bucureştiul va găzdui a şasea ediţie a congresului Asociaţiei Române de Traumatologie şi Ortopedie Pediatrică (ARTOP), conduse de prof. dr. Gheorghe Burnei. Partener media al acestei reuniuni, „Viaţa medicală“ a aflat care vor fi principalele teme de dezbatere.

Institutul Naţional de Medicină Legală, la 120 de ani

de Prof. dr. Vladimir BELIŞ - dec. 27, 2012

O pagină de iatroistorie ce nu poate fi trecută cu vederea: s-au împlinit 120 de ani de la inaugurarea Institutului de Medicină Legală, care, din 1924, poartă numele întemeietorului său, prof. dr. Mina Minovici. Textul aniversar este semnat de prof. dr. Vladimir Beliş.

CONGRESUL NAŢIONAL DE REUMATOLOGIE 2012

de Dan Dumitru MIHALACHE - nov. 7, 2012

Anul acesta, Congresul naţional de reumatologie a pus în dezbatere o serie de progrese reale înregistrate în diagnostic şi terapie. Mai mult, evenimentul s-a remarcat printr-o serie de premiere. Care au fost acestea şi ce subiecte au ţinut „capul de afiş“ la reuniunea reumatologilor români aflăm de la dl Dan Dumitru Mihalache şi dna dr. Claudia Laslo.

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe